Cu toții așteptăm „marea eliberare” din 15 mai pentru a putea face sport, a ieși în natură sau a ne relaxa. Având în vedere perioada care urmează Asociația de Turism și Ecologie CovAlpin inițiază o propunere către Primăria Sfântu Gheorghe dar și către cei care frecvent pedalează pe „drumul de Șugaș Băi” (cicliști, alergători, etc). Prin această inițiativă se urmărește creearea unui climat local cât mai sigur și mai prietenos pentru toți participanții la trafic. Orice părere din partea cititorilor este binevenită atâta timp cât poate aduce un aport inițiativei. Scopul final e ca noi toți să circulăm mai sigur, atât ca șoferi cât și ca cicliști.
Expunere de motive
Începând cu lunile de primăvară afluxul de cicliști pe DJ121C către și dinspre stațiunea Șugaș Băi cunoaște o creștere uriașă. Zilnic* aproximativ 40-70 de cicliști (în cazuri excepționale chiar și peste 100) de diferite vârste aleg să parcurgă drumul de 10 km (dus-întors 20km) , profitând de aerul curat și de drumul relativ puțin circulat. Totuși, cu îngrijorare apreciem că într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, apariția unor accidente grave este iminentă.
Câteva considerente generale:
- drumul este relativ îngust
- din cauza virajelor și a curbelor pe multe porțiuni drumul este lipsit de vizibilitate
- din cauza vegetației arboricole, alternează frecvent porțiuni umbrite puternic urmate de porțiuni cu soare puternic diminuând foarte mult vizibilitatea
- din cauza specificului pe care îl are zona, la coborâre se ating frecvent viteze foarte mari (>40km/h, excepțional și peste 70 km/h)
Enumerăm aici câteva din greșelile frecvente observate de-a lungul anilor, săvârșite atât de conducătorii autovehiculelor, cât și de către cicliști.
Nereguli frecvente comise de cicliști
- Nerespectarea regulilor de circulație. Cel mai frecvent mulți cicliști circulă „în pereche”, unul lângă altul. Acest aspect reduce considerabil din lățimea drumului, altminteri destul de îngust.
- Nepurtarea de către cicliști a căștii de protecție. Mai mult de jumătate dintre cicliștii care aleg zilnic să pedaleze înspre Șugaș Băi nu poartă cască de protecție. Având în vedere că la coborâre se ating frecvent viteze de 30-40 km/h (cicliștii pregătiți ating cu ușurință 50-70 km/h), nepurtarea unei căști de protecție crește riscul unei accidentări serioase în caz de impact. Recomandăm tuturor celor care aleg bicicleta ca mijloc de locomoție -indiferet de nivelul de pregătire- purtarea unei căști de siguranță.
- Circulația pe sensul opus de mers -apare frecvent la urcare. Adică unul pe-o parte a drumului, celălalt pe marginea opusă). Derivă tot din ideea de a rula pe drum paralel cu o altă persoană.
- Tăierea curbelor – există 3 curbe din DJ121C unde acest aspect apare mai frecvent, în special la cicliști mai puțini experimentați. Un ciclist care taie curba dublat de o mașină care face același lucru poate rezulta în accidente cu urmări deosebit de grave.
- Circulația fără semnalizare luminoasă – mulți cicliști sunt surprinși de acest aspect din cauza faptului că mulți abordează traseul în prag de seară, după terminarea jobului. Faptul că în zonele împădurite din cauza frunzișului se face întuneric mult mai repede sporește șansele de a fi surprins pe drum fără o semnalizare luminoasă adecvată, crescând astfel șansele de a fi accidentat.
Nereguli frecvente comise de conducătorii de autovehicule
- Circulația fără a avea luminile de întâlnire aprinse. Dat fiind faptul că zona este puternic împădurită, cu multe porțiuni umbrite și frunziș mult, circulația fără a avea luminile de întâlnire aprinse scade distanța de la care acesta poate fi observat. Atât de bicicliști, cât și de alți conducători auto.
- Tăierea curbelor și virajelor – apare frecvent pe acest sector de drum. Fie din comoditate, fie din lipsa experienței, fie din ignoranță. Acest aspect este unul din cele mai periculoase întrucât poate surprinde bicicliști care circulă cu viteză relativ mare.
- Circulația în stare de ebrietate – este un aspect adesea ignorat de autorități. Dat fiind faptul că stațiunea Șugaș Băi este un loc de recreere, unde majoritatea oamenilor vin și pentru diferite evenimente festive – petreceri, aniversări, întâlniri – associate într-un fel sau altul consumului de alcool.
- Pe secțiunea de drum aferentă străzii Borviz (partea de la benzinăria Háromrozsa până la ieșirea din oraș) există frecvent mașini oprite pe partra carosabilă, fapt care îngustează drumul și pune în pericol siguranța tuturor.
Alți factori:
- Lăsarea pe partea carosabilă a noroiului și pietrelor de către utilaje forestiere (tractoare, camioane, remorci). Acestea pot produce accidente grave prin scăderea aderenței suprafeței de rulare, atât la biciclete cât și la autoturisme.
- Lăsarea pe partea carosabilă de către atelajele cu cai a resturilor vegetale, în special crengi, frunze, excremente.
- În zona izvorului Honved același scenariu cu noroi și excremente din cauza turmelor de oi și vaci care zilnic traversează drumul.
- După ploi puternice șiroaiele de apă transportă pe suprafața carosabilă cantități însemnate de frunze, mâl, nisip.
- Rezolvarea/schimbarea indicatorului STOP de la intrarea în stațiune. Majoritatea celor care coboară în stațiune nu opresc la acest indicator. Cel ce schimbă direcția venind din jos către oraș (virând stânga practic dinspre izvorul Elisabeta) este în pericol iminent în cazul în care celălalt participant la trafic nu oprește la indicator.
Recomandările noastre:
1. Obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire pentru autovehicule.
2. Obligativitatea cicliștilor de a purta cască de protecție.
3. Recomandarea ca cicliștii să folosească semnale de semnalizare vizuală și pe timpul zilei.
4. Montarea unei camere de supraveghere în zona barierei de taxare. Aceasta ar putea ajuta la identificarea făptașilor în cazul unui accident, precum și a unor eventuale furturi din domeniul silvic ori din locuințele aflate în stațiune.
4. Transformarea drumului DJ121C într-un sector de drum dedicat activităților sportive și în care aceastea să aibe „prioritate” în fața activităților motorizate.
3. Instituirea de controale perioadice la regimul circulației din partea poliției rutiere, atât pentru cicliști cât și pentru autovehicule.
4. Obligativitatea pentru agenții economici din domeniul zootehnic și forestier de a curăța noroiul de pe utilaje înainte de ieșirea pe partea carosabilă.
5. Obligativitatea pentru administratorul drumului de a păstra în condiții adecvate curățenia drumului precum și șanțurile și canalele de scurgere a apei.
Prezenta petiție este „deschisă” observațiilor și ideilor tuturor, indiferent de limba în care acestea sunt comunicate.
Acasta este parte din proiectul „Sepsi Trails” prin care încurajăm dezvoltarea turismului sustenabil în arealul Sfântu Gheorghe. Împreună creștem șansele ca autoritățile locale împreună cu instituțiile abilitate să demareze măsurile ce se impun.