You are currently viewing Programul Școala Altfel

Programul Școala Altfel

 

Motto: „Dacă te gândești la anul următor — însămânțează pământul. Dacă te gândești la următorii 10 ani — plantează un copac. Dacă te gândești la următorii 100 de ani – educă oamenii”.

Într-o lume în care lipsa timpului ne determină să fim indiferenți la problemele din jur, grija și educația pentru un mediu sănătos și curat s-a dovedit a fi o adevărată provocare. A fost motivația noastră în 2015, atunci când am hotărât să organizăm pentru prima oară activități în cadrul programului școlar de educație nonformală „Școala Altfel”. Ne-am dat seama atunci că putem responsabiliza copiii –viitori adulți- mult mai eficient dacă îi scoatem în natură, dacă îmbinăm teoria cu practica acolo la fața locului, în „Școala Naturii”.
Copiii văd și învață pe loc despre specii de arbori și plante, despre locuitorii pădurii -animalele sălbatice-, experimentează pe viu procesele ce au loc în „laboratorul naturii, dar pot și vedea cum arată un teren despădurit, ori o plantație tânără de arbori.

În cei trei ani de când am început acest proiect, peste 350 de copii – chiar și cu dizabilități- au luat parte la programul nostru. Acesta are o durată de aproximativ 2,5-3 ore, poate fi prezentat în 3 limbi și este organizat sub forma unui circuit ales special, în care informațiile și procesele importante ce au loc în pădure să fie cât mai concludente. Atunci când condițiile meteo au fost vitrege, activitățile le-am derulat în cabană unde lângă un ceai fierbinte, am vizionat documentare, am dezbătut diferite teme vizând ecologia sau am făcut diferite concursuri de creație cu teme de protecția mediului. În toți cei trei ani programul a fost gratuit pentru toți participanții, și ne dorim și pe mai departe să rămână așa.